Respecta-ti valoarea

La cumpăna dintre ani, o poveste pentru un nou inceput.

Paul, cu o figura trista si abatuta, se intalni cu prietena sa Daniela intr-un bar, la o cafea. Deprimat, incepu sa se descarce in fata ei, povestindu-i despre toate preocuparile sale... munca... banii... raportul cu prietena...scopul sau in viata!...Totul parea sa ii mearga prost. Daniela baga mana in geanta, scoase o bancnota de 50 RON si ii zise:

- Vrei aceasta bancnota?

Paul, putin confuz, la inceput ii raspunse:

- Bineinteles Daniela... sunt 50 RON, cine nu i-ar vrea?

Atunci Daniela lua bancnota intr-o mana si o stranse cu putere pana cand facu un mic ghemotoc.

Aratandu-i ghemotocul lui Paul il intreba din nou:

- Acum o mai vrei?

- Daniela, nu stiu unde vrei sa ajungi, dar sunt in continuare 50 RON. Bineinteles ca ii iau si asa, daca mi-i dai.

Daniela desfacu ghemotocul, arunca bancnota pe jos si o calca cu piciorul, pana cand se murdari toata.

- Tot mai vrei bancnota?

- Asculta, Daniela, tot nu inteleg unde vrei sa ajungi, este oricum o bancnota de 50 RON, si pana cand nu o rupi isi pastreaza valoarea....

- Paul, trebuie sa stii ca desi uneori ceva nu iese asa cum vrei tu, chiar daca viata te indoaie si te face un mic ghemotoc, tu continui sa fii la fel de important cum ai fost intotdeauna. Ceea ce trebuie sa te intrebi este cat valorezi in realitate, nu cat de mult poti sa fii abatut intr-un anumit moment.

Paul ramase nemiscat uitandu-se la Daniela fara sa zica un cuvant, in timp ce mesajul ii intra bine in memorie. Daniela puse bancnota desfacuta alaturi de el, pe masa, iar cu un zambet complice ii spuse:

- Ia-i, tine-i cu tine ca sa iti amintesti de acest moment atunci cand nu te vei simti bine... dar trebuie sa imi dai o banconta noua de 50 RON ca sa o pot utiliza cu urmatorul prieten care are nevoie. Il pupa pe obraz si se indrepta catre usa. Paul privi bancnota, zambi, o privi din nou si cu o energie noua il striga pe ospatar sa plateasca. "

 De cate ori ne indoim de valoarea noastra, de ceea ce meritam intr-adevar si de ceea ce putem realiza?

Acum gandeste-te bine…Incearca sa raspunzi la urmatoarele intrebari:

1 - Spune care sunt cele mai bogate 5 persoane din lume.

2 - Spune care sunt ultimele 5 castigatoare de la Miss Univers.

3 - Spune 10 castigatori ai premiului Nobel.

4 - Spune care sunt ultimii 5 castigatori ai premiului Oscar ca fiind cel mai bun actor sau actrita.

Cum merge? Rau? Nu te preocupa. Nici unul dintre noi nu isi aminteste care erau cei mai buni ieri.  Iar aplauzele se duc! Si trofeele se umplu de praf! Castigatorii se uita!

Acum raspunde la urmatoarele:

1 - Spune 3 profesori care te-au ajutat in formarea ta.

2 - Spune 3 prieteni deosebiti, care te-au ajutat in momente dificile.

3 - Gandeste-te la cateva persoane care te-au facut sa te simti special.

4 - Spune numele a 5 persoane dragi, cu care iti petreci timpul.

Cum merge? Mai bine? Persoanele care fac diferenta in viata ta nu sunt cele cu cele mai bune rezultate, cu multi bani sau multe premii...

Sunt cele care isi fac griji pentru tine, care au grija de tine sau de care ai grija sau iti pasa cu adevarat de ei, sint prietenii care sint mereu aproape de sufletul tau...

Gandeste-te o clipa...Viata este foarte scurta! Tu, pe ce lista esti? Nu stii?...Lasa-ma sa te ajut...

Nu esti printre cei faimosi, dar esti printre prietenii dragi, de suflet, la care m-am gandit azi, in ajunul unui nou an.

La multi ani!

Biblioterapia - o solutie terapeutica

Sistemul National de Sanatate din Marea Britanie a aprobat un proiect prin care medicii de familie care diagnosticheaza o forma usoara pana la moderata de depresie le pot prescrie acestora carti pe baza de reteta in locul medicamentelor, conform bostonglobe.com. Astfel, pentru pacientii cu depresie usoara s-a gasit solutia “biblioterapiei”, prin care medicul de familie le prescrie carti pentru depresie. Cu reteta primita de la medicul de familie, pacientul merge la o biblioteca locala unde primeste, in schimbul retetei, o carte. Proiectul implementat a pornit de la ideea unui psihiatru din Tara Galilor care a observat de-a lungul timpul ca multi pacienti diagnosticati cu depresie citeau tot mai multe carti despre cum sa iesi din depresie, asa-numitele “self-help books” (“The Feeling Good Handbook”, “How to Stop Worrying” etc.). Peste 100.000 de carti au fost prescrise pe reteta in primele trei luni ale programului.

Principalul scop al acestei strategii puse in practica de sistemul britanic are in vedere reducerea medicamentelor prescrise in cazurile in care pacientul ar putea sa se vindece altfel. Printr-o astfel de terapie, pacientul nu mai este expus riscului eventualelor efecte adverse ale medicamentelor.

Biblioterapia poate fi o parte esenţială a serviciilor pe care un psihoterapeut (de asemenea, un medic de familie sau de medicina muncii) le oferă pacienţilor săi. Mai precis, biblioterapia este tehnica de a recomanda pacienţilor cărţi sau alte materiale cu conţinut educativ şi terapeutic, în format tipărit sau digital, pentru a-i ghida în rezolvarea problemelor pentru care aceştia solicită asistenţă.

Biblioterapia prin intermediul materialelor  de self-help, oferă informaţii specializate şi, se poate derula cu contact minim sau în lipsa unui contact direct, faţă în faţă, cu psihoterapeutul sau cu psihologul. Se consideră că terapiile autoadministrate au drept rezultat ameliorarea simptomatologiei în cazul tulburărilor de anxietate şi în cel al tulburările depresive uşoare sau medii şi pot contribui la creşterea eficienţei serbciilor de sănătate mintală.

Drumul spre atingerea obiectivelor se parcurge atât în cadrul orelor de terapie sau de consiliere, cât, mai ales, în afara lor, în mediul de viaţă al persoanei. Astfel, oferind constant resurse terapeutice uşor accesibile, biblioterapia poate fi un instrument creativ şi o soluţie complementară în tratamentul tulburărilor psihice şi în desfăşurarea unor programe de dezvoltare personală, menite să potenţeze şi să menţină efectele terapiei dincolo de întâlnirile faţă în faţă cu specialistul în sănătate mentală.

 Biblioterapia folosită în contextul psihoterapiei pozitive, înseamnă utilizarea de material scris, digital sau a unui film care ghidează persoana să devină mai funcţională şi să dobândească abilităţi de rezolvare de probleme. Este administrată sub formă de self-help, fără implicarea terapeutului sau cu implicare minimă din partea acestuia. Practicienii psihoterapiei pozitive folosesc biblioterapia pentru a-şi personaliza intervenţia, recomandând pacienţilor cărţi, capitole de cărţi, articole potrivite tipului de problemă şi complexităţii acesteia. Iată câteva dintre  obiectivele biblioterapiei subliniate de specialişti:

       -  oferirea de informaţii specializate,

       -   stimularea discuţiilor pe o anumită temă/ problemă,

         - comunicarea/ transmiterea de noi perspective şi atitudini,

        -  conştientizarea faptului că persoanele nu sunt singurele care se confruntă cu problemele respective,

        -  oferirea de soluţii la probleme.

Biblioterapia se bazează pe conceptul de psihoterapie centrată pe proces, în cadrul căreia persoana este agentul activ care implementează schimbarea, utilizând resursele existente pentru a produce efecte psihoterapeutice.

Literatura de specialitate oferă câteva indicaţii şi contraindicaţii cu privire la utilizarea biblioterapiei. Biblioterapia a fost utilizată cu succes în cazul:

·         tulburărilor de comportament alimentar, tulburărilor de anxietate, dependenţei de substanţe şi a tulburărilor de adaptare sau a celor legate de stres, simptomatologiei uşoare şi medii în depresie;

·          persoanelor interesate de tratamente auto-administrate pentru depresia recurentă

·          persoanelor foarte motivate pentru schimbare.

Biblioterapia nu se recomandă persoanelor care suferă de psihoze, tulburări de personalitate, comorbidităţi multiple, depresie severă cu ideaţie suicidară, celor care au capacitate intelectuală limitată, dislexie, probleme interpersonale sau cu cei care manifestă evitare emoţională sau rezistenţă activă la tratament.

Biblioterapia în epoca digitală reprezintă o modalitate eficientă de intervenţie psihoterapeutică în cazul persoanelor care, altfel, nu ar beneficia de servicii psihologice, precum persoane în vârstă, a căror deplasare este dificilă sau imposibilă, persoane lipsite de resurse financiare sau cu domiciliu în zone unde asemenea de servicii nu sunt încă disponibile.

              Câteva cărţi recomandate

• Vic­tor Frankl - Omul în cău­ta­rea sen­su­lui vietii: Frankl, un psi­hia­tru evreu a supravietuit tero­rii a patru lagăre naziste din al doi­lea răz­boi mondial. În cartea sa isi povesteste istoria vietii in lagarele naziste si analizeaza sub­til de ce unii pri­zo­ni­eri din lagăre au supravietuit si altii nu. In final, cei care au reusit sa treaca de eve­ni­men­tele teri­fi­ante pe care le tră­iau zi de zi au mers mai departe, supravietuind. Omul în cău­ta­rea sen­su­lui vietii este pro­ba­bil cea mai bună carte pe care ar trebui sa o citeasca cineva care se intreaba "ce sens ar putea avea viata?" 

• Alchimistul - Paulo Coe­lho. Alchi­mis­tul vorbeste despre chemarea fiecaruia si cautarea care ne este viata insasi. . Despre legenda per­so­nală. 

• Arta Razboiului – Sun Tzu: Acesta este unicul ghid al victoriei fara gres. Daca inamicul ocupa o pozitie de forta, hartuieste-l, daca e bine hranit, infometeaza-l, daca se odihneste, impinge-l la actiune. O carte scrisa acum multe sute de ani, cu aplicatii practice in ziua de azi.

Mami....am fluturi in stomac!

 Majoritatea parintilor isi doresc din tot sufletul ca micuţii lor să aibă succes. Noi parintii, vrem ca copiii nostrii să aibă note mari, să vorbească fluent cel puţin două limbi străine, să înveţe să joace baschet (fotbal, balet, etc.) de la primul antrenament. Bineînţeles, n-ar fi rău să înveţe să cânte la un instrument muzical şi de-abia aşteptăm să vedem cu ce rezultate se întoarce de la testele pe care le-a sustinut la scoala.  Dar noi, părinţii, trebuie să fim atenţi la faptul că şi copiii noştri sunt oameni, nu doar nişte roboţei perfecţi pe care îi programăm să facă tot felul de lucruri. Şi ei pot obosi, şi ei pot deveni stresaţi, anxioşi sau chiar panicaţi.

In ultimii ani, spiritul de competitie a fost ridicat in societatea noastra la rang de virtute. Noi adultii, am invatat pe pielea noastra ca succesul în viaţă este strâns legat de nivelul profesional pe care îl atingem si de cat de bine stim “sa dam din coate”. Astfel, am început să predăm această lecţie şi copiilor nostri: cât mai multe teme, cât mai multe şi intense activităţi extraşcolare, sporturi, weekend-uri planificate, lecţii de muzică, tabere tematice şi tot aşa.

Deseori copiii noştri se confruntă cu o multitudine de cerinte din partea noastră sau a profesorilor şi una dintre consecinţele acestui fapt este că ajung să creadă că valoarea lor ca indivizi depinde de nivelul de performanţă. Iar aici încep problemele: în mintea lor poate apărea frica intensă de a fi evaluat sau judecat de către ceilalţi. Anxietatea de performanţă reprezintă în fapt teama de eşec.  

Cum îti poti da seama dacă micuţul tau a dezvoltat anxietate de performanţă? Nu vreau să merg azi la şcoală, mă simt rău! poate însemna o banală răceală dar şi un strigăt de ajutor din partea copilului. O sa prezint în continuare şi alte semnale care ar trebui să ii faca pe parinti atenti la ceea ce se întâmplă în viaţa copilului lor:

• dintr-un copil vesel a devenit unul irascibil;
• îşi face mai multe griji decât înainte legate de ceea ce vor spune sau crede ceilalţi despre el;
• face deseori comentarii negative legate de propria persoana sau de propriile rezultate;
• face comentarii repetate de genul: Trebuie să fiu cel mai bun! Nu se poate să nu reuşesc!;
• refuza activităţi noi;
• face faţă cu greu activităţilor pe care înainte le efectua cu uşurinţă;
• performanţele şcolare ori sportive scad;
• adoarme cu greu; se trezeşte noaptea;
• dimineaţa refuză să îşi înceapă ziua, refuză să participe la ore sau antrenamente, pretextând că se simte rău;
• prezintă dureri de cap, de burtă sau greaţă în mod frecvent;
• are ticuri nervoase: îşi roade unghiile, oftează regulat etc;
• îi transpiră palmele;
• are pulsul crescut.

 Poate fi evitata apariţia anxietăţii?

Cu siguranţă! În primul rând trebuie să aveti în vedere că micutii au nevoie de cerinţe realiste şi rezonabile din partea adulţilor, în raport cu vârsta şi temperamantul lor. În plus: 

• laudati-i întotdeauna efortul depus într-o activitate, nu doar performanţa; 
•  nu treceti cu vederea progresele pe care le face, sunt mai importante decât rezultatul final;   
•   explicati-i ca şi eşecul este parte din succesul viitor si invatati-l sa il vada ca pe o lectie
• asigurati-l că în sufletul vostru el are aceeaşi valoare indiferent de rezultatele pe care le obtine;
• nu îl supraresponsabilizati punându-l să aibă grijă de fraţii mai mici, masa zilnică sau relaţia dintre părinţi;
• nu îi cultivati perfecţionismul;
• încurajati-l cât mai des cu putinţă;
• fiti  înţelegători şi răbdători cu el când spune că nu poate sau nu are chef să facă ceva;
• nu va transformati în profesorul-de-acasă;
• nu banalizati ceea ce va povesteşte şi ce simte, exista riscul să îl îndepărtati pentru totdeauna;
• nu folositi un ton ridicat atunci când vorbiţi despre evaluări sau teste.

 Copilul meu are anxietate de performanţă. Ce pot face?

Atunci când constataţi că el este supus unui nivel ridicat de stres înseamnă că şi voi –ca parinti, aveti nevoie să va liniştişti un pic şi să cautati soluţii. Pentru început, simplificarea programul zilnic şi mai mult timp petrecut în familie sunt solutii la indemana dvs.

 Într-o astfel de situaţie, copilul are nevoie să fie reasigurat că este iubit necondiţionat şi nu în funcţie de performanţele sale. Are nevoie să reînveţe că nu este centrul universului, că nu toată lumea este cu ochii pe el şi pe rezultatele sale. Continuati să îl încurajati şi să îi laudati fiecare efort.

Apoi, adaptati-va aşteptările din partea lui, ţinând cont că cel mai important pentru copil este să fie el însuşi. Adesea, copiii care dezvoltă anxietate de performanţă ajung să se învârtă într-un cerc vicios: cu cât mai mare este stresul, cu atât rezultatele vor fi mai slabe; cu cât rezultatele sunt mai slabe, cu atât copilul se se va teme mai tare de eşec. El va încerca în permanenţă să îşi dovedească valoarea în ochii lui şi în fata adulţilor. Rupeti acest cerc reasigurându-l că pentru dvs este valoros indiferent de rezultatele testelor sau concursurilor.

Şi, cel mai important, amintiti-va zilnic că există oameni care au avut succes în viaţă fără să aibă şi succes şcolar. Cel mai important lucru pentru copilul dvs. este să aibă încredere în forţele lui, să fie optimist şi să scape de anxietate, deoarece aceasta îi va submina mai târziu şi talentul, şi inteligenţa.

Nu în ultimul rând, va recomand să stati de vorbă cu un specialist în psihologia copilului care va poate îndruma în ceea ce aveti de făcut pentru sănătatea psihică a copilului dvs.

Cred ca cel mai potrivit final pentru acest articol ar fi o poveste, pe care o recomand tuturor parintilor cu copii care prezinta semne de anxietate de performanta. Copiii adora povestile si esta modalitatea cea mai placua pentru ei de a invata. Asadar....

Teama de greseli a Dorei

"Dorei îi era teamă ca nu cumva să greşească.

„Doamne," spuse Dora, „să dai greş este la fel de rău ca şi cum ar fi să cazi într-o groapă adâncă şi întunecată plină de păianjeni ... sau ca şi cum ai fi în mijlocul unei mulţimi de oameni care râd şi te arată cu degetul."

De fiecare dată când se gândea la o nereuşită, Dora se simţea cuprinsă de o frică puternică ce o înconjura ca o ceaţă. Inima îi bătea tare, mâinile îi tremurau şi respiraţia îi devenea sacadată.

„Greşeala," spunea Dora, „este cel mai rău lucru din lume."

„la să vedem...ce aş putea face ca să nu dau greş niciodată?" se întrebă Dora. „Ştiu! O să îmi fac griji tot timpul despre tot ce ar putea sa mearga rau si o sa fac planuri cum să mă descurc în fiecare împrejurare. Şi aşa nu voi greşi niciodată!"

De atunci încolo, Dora învăţa până la miezul nopţii în fiecare seară, memorând pe de rost fiecare pagină a fiecărei cărţi. Apoi stătea trează până Ia cinci dimineaţa, imagînându-şi cam tot ce ar putea să meargă prost a doua zi şi planificându-şi cum să facă faţă fiecărei situaţii.

„Ce mă fac dacă izbucneşte o furtună în timp ce sunt la şcoală şi nu pot să merg acasă?" se gândi Dora. „Ştiu ce o să fac! O să duc cu mine un balon cu heliu Ia şcoală,  o să mă caţăr pe vârful celui mai înalt morman de zăpadă, o să-mî dau drumul şi o să zbor până acasă!"

„Dar dacă o să ne invadeze fiinţe de pe o altă planetă? Ce aş face atunci? Cred că aş încerca să fiu calmă şi prietenoasă şi mi-aş împărţi cu ei, Ia nevoie, sandwich-ul cu unt şi salam."

„Sau dacă aş fi în pericol să pierd o întrecere de alergări la şcoală? Mi-aş imagina că mă urmăreşte un urs mare şi urât! Aşa aş fugi mai repede."

Dora era aşa de ocupată cu gândurile negre despre greşeli şi cu încercările de a le preveni, încât nu prea mai avea timp să doarmă. Într-o noapte, ea adormi în timp ce încerca să se hotărască ce ar face dacă ar înţepa-o o albină în timpul unei lucrări de control.

„Oh, nu!" se sperie Dora când se trezi. „E deja ora unsprezece. Nu am reuşit să mă trezesc la timp şi am lipsit deja de la două ore întregi de şcoală. Cât e de groaznic!"

„Tot programul acesta de prevenire a greşelilor este un eşec," se văită ea. „nu o să am niciodată suficient timp ca să mă gândesc cum să previn toate greşelile posibile. Va trebui să găsesc o altă cale pentru a nu greşi niciodată."

Dora se gândi mult şi bine.

„Singura metodă la care mă pot gândi," decise ea în cele din urmă, „este să nu mă mai apuc de nici un lucru cât de cât riscant sau dificil - şi în acest fel nu voi putea să dau greş!"

„Nu o să mă mai duc la şcoală - gândeşte-te numai la câte lucrări de control aş putea să iau notă mică....şi la câte întrebări aş putea să nu ştiu răspunsul....şi câte întreceri aş putea să pierd. Nu o să mă mai joc de acum încolo cu Ştefania şi Bianca - ele întotdeauna vor să meargă să ne dăm cu rolele sau să sărim elastic şi acolo aş putea să nu mă descurc perfect. Şi nu o să mă mai duc nici la lecţiile de balet şi nici la cele de flaut."

Singurele lucruri lipsite de pericolul de a da greş care îi mai rămăseseră Dorei de făcut erau mâncatul şi dormitul, aşa că asta făcea tot timpul.

Într-o zi, pe când avea stomacul deja prea plin ca să mai poată înghiţi chiar şi cea mai mică firimitură, Dora adormi şi visă că mergea singură prin pădure într-o noapte furtunoasă. Vântul şuiera puternic şi fulgerele brăzdau furioase cerul Dorei i se făcu frică. Dintr-o dată i se tăie răsuflarea, deoarece auzi un altfel de şuierat.

„Asta nu e vântul!" tresări Dora. „Seamănă mai degrabă cu o creatură fioroasă!"

Privi peste umăr în spate şi văzu cea mai urâtă şi înfricoşătoare creatură dintre câte văzuse vreodată. Avea cel puţin doi metri şi jumătate, blana şi ochii roşii, gura salivând şi gheare lungi. Şi era foarte aproape. Creatura mârâi din nou... Dora o rupse ia fugă.

Cu cât fugea mai repede, cu atât auzea mai tare răgetul creaturii în urma ei, şuierând şi fornăind. Nu mai fusese niciodată atât de speriată. La început fugi cu toata viteza, dar pe măsură ce creatura se apropia, păru să încetinească. Picioarele i se păreau grele ca nişte pietre de moară, iar genunchii îi erau moi ca piftia. Simţi că nu mai poate să facă nici un pas mai departe.

„Hei, stai un pic, ăsta e doar un vis!" îşi dădu ea seama. „Nu se întâmplă cu adevărat!"

Dora se opri brusc şi creatura din spatele ei făcu la fel, aproape doborând-o si încă mugind.

„Nu mai poţi să mă sperii, aşa că termină cu răgetul ăsta!" striga ea. „Tu exişti doar în mintea mea, te-am creat în visul meu şi pot să te fac să dispari!" „Stai aşa, hai să nu ne pripim," spuse creatura în timp ce îi întindea o labă. „Hai mai bine să dăm mâna şi să fim prieteni. Nu vreau să- ţi fac nici un rău. Ştii bine că nu am cum să-ţi fac rău decât dacă tu crezi că pot să-ţi fac rău. Poftim cartea mea de vizită."

Ii înmâna Dorei o tăbliţă mică pe care scria: „Greşeală - dacă ţi-e frică de mine, o să te urmăresc peste tot."

„Nu înţeleg," zise Dora. „Vrei să zici că eu îmi produc singură frica de greşeli?"

„Chiar aşa este," răspunse creatura.

„Şi oare cum fac asta?" întrebă Dora.

„Ei bine," spuse creatura; scărpinându-şi nasul cu gheara, „toată lumea face greşeli şi ratează unele lucruri câteodată, dar nu toată lumea îşi creează frică de greşeală. Tu îţi creezi singură frică prin faptul că te gândeşti tot timpul la nereuşite. De fiecare dată când gândeşti 'E groaznic să dai greş! Nu trebuie să dau greş niciodată!” creezi creatura numita Frica-de-Greseala, care sunt chiar eu. Si atunci eu incep sa te urmăresc, iar tu fugi de orice ţi-ar putea provoca o nereuşită."

„Vrei să spui că nu e chiar groaznic dacă fac uneori greşeli?" întrebă Dora.

„Chiar nu e," răspunse creatura. „Şi, în acelaşi fel, nu eşti nici o persoană perfectă dacă faci o treabă bine. În realitate, eşti o persoană care câteodată dă greş, iar alteori reuşeşte - ca tot restul lumii."

„O, deja mă simt mult mai bine," spuse Dora. „Cred că înţeleg ce vrei să spui - dacă schimb felul în care mă gândesc la nereuşite, nu îmi va mai fi frică de ele. Aş putea să mă gândesc ca nu îmi place să dau greş, dar că nu este chiar aşa de groaznic sau teribil dacă mi se întâmplă aşa ceva."

Pe măsură ce Dora vorbea, creatura se făcea din ce în ce mai mică; iar când fetiţa termină de vorbit, aceasta ajunsese de mărimea unui degetar.

„O să te păstrez tot timpul aşa de mică," îi promise Dora creaturii.

Şi aşa şi făcu. Când se trezi dimineaţa următoare, Dora se duse iar la şcoală. Acum se juca din nou cu prietenii ei şi îşi reîncepu lecţiile de balet şi de flaut. În plus, era hotărâtă să încerce lucruri noi şi dificile.

De atunci încolo, când Dora simţea cum creatura apare şi începe să crească, îşi spunea, „Daca greşesc din când în când  nu înseamnă că voi greşi întotdeauna" şi imediat simţea cum creatura se micşorează la loc.

Dora mai greşea într-adevăr din când în când, dar nu îi mai era frică de asta. Sigur, nu îi făcea plăcere să dea greş şi încerca să facă lucrurile cât mai bine pentru că aşa era mult mai plăcut. Dar nu mai considera o catastrofă teribilă fiecare greşeală şi nu se întrista prea tare din această cauză.

„Acum îmi dau seama că îmi creez singură frica de nereuşite, la fel cum îmi creez singură fantasmele din vis. Şi doar eu însămi am puterea de a micşora acea creatură. De acum încolo, nu mai trebuie să îmi fie frică de greşelile mele."