Mami....am fluturi in stomac!

 Majoritatea parintilor isi doresc din tot sufletul ca micuţii lor să aibă succes. Noi parintii, vrem ca copiii nostrii să aibă note mari, să vorbească fluent cel puţin două limbi străine, să înveţe să joace baschet (fotbal, balet, etc.) de la primul antrenament. Bineînţeles, n-ar fi rău să înveţe să cânte la un instrument muzical şi de-abia aşteptăm să vedem cu ce rezultate se întoarce de la testele pe care le-a sustinut la scoala.  Dar noi, părinţii, trebuie să fim atenţi la faptul că şi copiii noştri sunt oameni, nu doar nişte roboţei perfecţi pe care îi programăm să facă tot felul de lucruri. Şi ei pot obosi, şi ei pot deveni stresaţi, anxioşi sau chiar panicaţi.

In ultimii ani, spiritul de competitie a fost ridicat in societatea noastra la rang de virtute. Noi adultii, am invatat pe pielea noastra ca succesul în viaţă este strâns legat de nivelul profesional pe care îl atingem si de cat de bine stim “sa dam din coate”. Astfel, am început să predăm această lecţie şi copiilor nostri: cât mai multe teme, cât mai multe şi intense activităţi extraşcolare, sporturi, weekend-uri planificate, lecţii de muzică, tabere tematice şi tot aşa.

Deseori copiii noştri se confruntă cu o multitudine de cerinte din partea noastră sau a profesorilor şi una dintre consecinţele acestui fapt este că ajung să creadă că valoarea lor ca indivizi depinde de nivelul de performanţă. Iar aici încep problemele: în mintea lor poate apărea frica intensă de a fi evaluat sau judecat de către ceilalţi. Anxietatea de performanţă reprezintă în fapt teama de eşec.  

Cum îti poti da seama dacă micuţul tau a dezvoltat anxietate de performanţă? Nu vreau să merg azi la şcoală, mă simt rău! poate însemna o banală răceală dar şi un strigăt de ajutor din partea copilului. O sa prezint în continuare şi alte semnale care ar trebui să ii faca pe parinti atenti la ceea ce se întâmplă în viaţa copilului lor:

• dintr-un copil vesel a devenit unul irascibil;
• îşi face mai multe griji decât înainte legate de ceea ce vor spune sau crede ceilalţi despre el;
• face deseori comentarii negative legate de propria persoana sau de propriile rezultate;
• face comentarii repetate de genul: Trebuie să fiu cel mai bun! Nu se poate să nu reuşesc!;
• refuza activităţi noi;
• face faţă cu greu activităţilor pe care înainte le efectua cu uşurinţă;
• performanţele şcolare ori sportive scad;
• adoarme cu greu; se trezeşte noaptea;
• dimineaţa refuză să îşi înceapă ziua, refuză să participe la ore sau antrenamente, pretextând că se simte rău;
• prezintă dureri de cap, de burtă sau greaţă în mod frecvent;
• are ticuri nervoase: îşi roade unghiile, oftează regulat etc;
• îi transpiră palmele;
• are pulsul crescut.

 Poate fi evitata apariţia anxietăţii?

Cu siguranţă! În primul rând trebuie să aveti în vedere că micutii au nevoie de cerinţe realiste şi rezonabile din partea adulţilor, în raport cu vârsta şi temperamantul lor. În plus: 

• laudati-i întotdeauna efortul depus într-o activitate, nu doar performanţa; 
•  nu treceti cu vederea progresele pe care le face, sunt mai importante decât rezultatul final;   
•   explicati-i ca şi eşecul este parte din succesul viitor si invatati-l sa il vada ca pe o lectie
• asigurati-l că în sufletul vostru el are aceeaşi valoare indiferent de rezultatele pe care le obtine;
• nu îl supraresponsabilizati punându-l să aibă grijă de fraţii mai mici, masa zilnică sau relaţia dintre părinţi;
• nu îi cultivati perfecţionismul;
• încurajati-l cât mai des cu putinţă;
• fiti  înţelegători şi răbdători cu el când spune că nu poate sau nu are chef să facă ceva;
• nu va transformati în profesorul-de-acasă;
• nu banalizati ceea ce va povesteşte şi ce simte, exista riscul să îl îndepărtati pentru totdeauna;
• nu folositi un ton ridicat atunci când vorbiţi despre evaluări sau teste.

 Copilul meu are anxietate de performanţă. Ce pot face?

Atunci când constataţi că el este supus unui nivel ridicat de stres înseamnă că şi voi –ca parinti, aveti nevoie să va liniştişti un pic şi să cautati soluţii. Pentru început, simplificarea programul zilnic şi mai mult timp petrecut în familie sunt solutii la indemana dvs.

 Într-o astfel de situaţie, copilul are nevoie să fie reasigurat că este iubit necondiţionat şi nu în funcţie de performanţele sale. Are nevoie să reînveţe că nu este centrul universului, că nu toată lumea este cu ochii pe el şi pe rezultatele sale. Continuati să îl încurajati şi să îi laudati fiecare efort.

Apoi, adaptati-va aşteptările din partea lui, ţinând cont că cel mai important pentru copil este să fie el însuşi. Adesea, copiii care dezvoltă anxietate de performanţă ajung să se învârtă într-un cerc vicios: cu cât mai mare este stresul, cu atât rezultatele vor fi mai slabe; cu cât rezultatele sunt mai slabe, cu atât copilul se se va teme mai tare de eşec. El va încerca în permanenţă să îşi dovedească valoarea în ochii lui şi în fata adulţilor. Rupeti acest cerc reasigurându-l că pentru dvs este valoros indiferent de rezultatele testelor sau concursurilor.

Şi, cel mai important, amintiti-va zilnic că există oameni care au avut succes în viaţă fără să aibă şi succes şcolar. Cel mai important lucru pentru copilul dvs. este să aibă încredere în forţele lui, să fie optimist şi să scape de anxietate, deoarece aceasta îi va submina mai târziu şi talentul, şi inteligenţa.

Nu în ultimul rând, va recomand să stati de vorbă cu un specialist în psihologia copilului care va poate îndruma în ceea ce aveti de făcut pentru sănătatea psihică a copilului dvs.

Cred ca cel mai potrivit final pentru acest articol ar fi o poveste, pe care o recomand tuturor parintilor cu copii care prezinta semne de anxietate de performanta. Copiii adora povestile si esta modalitatea cea mai placua pentru ei de a invata. Asadar....

Teama de greseli a Dorei

"Dorei îi era teamă ca nu cumva să greşească.

„Doamne," spuse Dora, „să dai greş este la fel de rău ca şi cum ar fi să cazi într-o groapă adâncă şi întunecată plină de păianjeni ... sau ca şi cum ai fi în mijlocul unei mulţimi de oameni care râd şi te arată cu degetul."

De fiecare dată când se gândea la o nereuşită, Dora se simţea cuprinsă de o frică puternică ce o înconjura ca o ceaţă. Inima îi bătea tare, mâinile îi tremurau şi respiraţia îi devenea sacadată.

„Greşeala," spunea Dora, „este cel mai rău lucru din lume."

„la să vedem...ce aş putea face ca să nu dau greş niciodată?" se întrebă Dora. „Ştiu! O să îmi fac griji tot timpul despre tot ce ar putea sa mearga rau si o sa fac planuri cum să mă descurc în fiecare împrejurare. Şi aşa nu voi greşi niciodată!"

De atunci încolo, Dora învăţa până la miezul nopţii în fiecare seară, memorând pe de rost fiecare pagină a fiecărei cărţi. Apoi stătea trează până Ia cinci dimineaţa, imagînându-şi cam tot ce ar putea să meargă prost a doua zi şi planificându-şi cum să facă faţă fiecărei situaţii.

„Ce mă fac dacă izbucneşte o furtună în timp ce sunt la şcoală şi nu pot să merg acasă?" se gândi Dora. „Ştiu ce o să fac! O să duc cu mine un balon cu heliu Ia şcoală,  o să mă caţăr pe vârful celui mai înalt morman de zăpadă, o să-mî dau drumul şi o să zbor până acasă!"

„Dar dacă o să ne invadeze fiinţe de pe o altă planetă? Ce aş face atunci? Cred că aş încerca să fiu calmă şi prietenoasă şi mi-aş împărţi cu ei, Ia nevoie, sandwich-ul cu unt şi salam."

„Sau dacă aş fi în pericol să pierd o întrecere de alergări la şcoală? Mi-aş imagina că mă urmăreşte un urs mare şi urât! Aşa aş fugi mai repede."

Dora era aşa de ocupată cu gândurile negre despre greşeli şi cu încercările de a le preveni, încât nu prea mai avea timp să doarmă. Într-o noapte, ea adormi în timp ce încerca să se hotărască ce ar face dacă ar înţepa-o o albină în timpul unei lucrări de control.

„Oh, nu!" se sperie Dora când se trezi. „E deja ora unsprezece. Nu am reuşit să mă trezesc la timp şi am lipsit deja de la două ore întregi de şcoală. Cât e de groaznic!"

„Tot programul acesta de prevenire a greşelilor este un eşec," se văită ea. „nu o să am niciodată suficient timp ca să mă gândesc cum să previn toate greşelile posibile. Va trebui să găsesc o altă cale pentru a nu greşi niciodată."

Dora se gândi mult şi bine.

„Singura metodă la care mă pot gândi," decise ea în cele din urmă, „este să nu mă mai apuc de nici un lucru cât de cât riscant sau dificil - şi în acest fel nu voi putea să dau greş!"

„Nu o să mă mai duc la şcoală - gândeşte-te numai la câte lucrări de control aş putea să iau notă mică....şi la câte întrebări aş putea să nu ştiu răspunsul....şi câte întreceri aş putea să pierd. Nu o să mă mai joc de acum încolo cu Ştefania şi Bianca - ele întotdeauna vor să meargă să ne dăm cu rolele sau să sărim elastic şi acolo aş putea să nu mă descurc perfect. Şi nu o să mă mai duc nici la lecţiile de balet şi nici la cele de flaut."

Singurele lucruri lipsite de pericolul de a da greş care îi mai rămăseseră Dorei de făcut erau mâncatul şi dormitul, aşa că asta făcea tot timpul.

Într-o zi, pe când avea stomacul deja prea plin ca să mai poată înghiţi chiar şi cea mai mică firimitură, Dora adormi şi visă că mergea singură prin pădure într-o noapte furtunoasă. Vântul şuiera puternic şi fulgerele brăzdau furioase cerul Dorei i se făcu frică. Dintr-o dată i se tăie răsuflarea, deoarece auzi un altfel de şuierat.

„Asta nu e vântul!" tresări Dora. „Seamănă mai degrabă cu o creatură fioroasă!"

Privi peste umăr în spate şi văzu cea mai urâtă şi înfricoşătoare creatură dintre câte văzuse vreodată. Avea cel puţin doi metri şi jumătate, blana şi ochii roşii, gura salivând şi gheare lungi. Şi era foarte aproape. Creatura mârâi din nou... Dora o rupse ia fugă.

Cu cât fugea mai repede, cu atât auzea mai tare răgetul creaturii în urma ei, şuierând şi fornăind. Nu mai fusese niciodată atât de speriată. La început fugi cu toata viteza, dar pe măsură ce creatura se apropia, păru să încetinească. Picioarele i se păreau grele ca nişte pietre de moară, iar genunchii îi erau moi ca piftia. Simţi că nu mai poate să facă nici un pas mai departe.

„Hei, stai un pic, ăsta e doar un vis!" îşi dădu ea seama. „Nu se întâmplă cu adevărat!"

Dora se opri brusc şi creatura din spatele ei făcu la fel, aproape doborând-o si încă mugind.

„Nu mai poţi să mă sperii, aşa că termină cu răgetul ăsta!" striga ea. „Tu exişti doar în mintea mea, te-am creat în visul meu şi pot să te fac să dispari!" „Stai aşa, hai să nu ne pripim," spuse creatura în timp ce îi întindea o labă. „Hai mai bine să dăm mâna şi să fim prieteni. Nu vreau să- ţi fac nici un rău. Ştii bine că nu am cum să-ţi fac rău decât dacă tu crezi că pot să-ţi fac rău. Poftim cartea mea de vizită."

Ii înmâna Dorei o tăbliţă mică pe care scria: „Greşeală - dacă ţi-e frică de mine, o să te urmăresc peste tot."

„Nu înţeleg," zise Dora. „Vrei să zici că eu îmi produc singură frica de greşeli?"

„Chiar aşa este," răspunse creatura.

„Şi oare cum fac asta?" întrebă Dora.

„Ei bine," spuse creatura; scărpinându-şi nasul cu gheara, „toată lumea face greşeli şi ratează unele lucruri câteodată, dar nu toată lumea îşi creează frică de greşeală. Tu îţi creezi singură frică prin faptul că te gândeşti tot timpul la nereuşite. De fiecare dată când gândeşti 'E groaznic să dai greş! Nu trebuie să dau greş niciodată!” creezi creatura numita Frica-de-Greseala, care sunt chiar eu. Si atunci eu incep sa te urmăresc, iar tu fugi de orice ţi-ar putea provoca o nereuşită."

„Vrei să spui că nu e chiar groaznic dacă fac uneori greşeli?" întrebă Dora.

„Chiar nu e," răspunse creatura. „Şi, în acelaşi fel, nu eşti nici o persoană perfectă dacă faci o treabă bine. În realitate, eşti o persoană care câteodată dă greş, iar alteori reuşeşte - ca tot restul lumii."

„O, deja mă simt mult mai bine," spuse Dora. „Cred că înţeleg ce vrei să spui - dacă schimb felul în care mă gândesc la nereuşite, nu îmi va mai fi frică de ele. Aş putea să mă gândesc ca nu îmi place să dau greş, dar că nu este chiar aşa de groaznic sau teribil dacă mi se întâmplă aşa ceva."

Pe măsură ce Dora vorbea, creatura se făcea din ce în ce mai mică; iar când fetiţa termină de vorbit, aceasta ajunsese de mărimea unui degetar.

„O să te păstrez tot timpul aşa de mică," îi promise Dora creaturii.

Şi aşa şi făcu. Când se trezi dimineaţa următoare, Dora se duse iar la şcoală. Acum se juca din nou cu prietenii ei şi îşi reîncepu lecţiile de balet şi de flaut. În plus, era hotărâtă să încerce lucruri noi şi dificile.

De atunci încolo, când Dora simţea cum creatura apare şi începe să crească, îşi spunea, „Daca greşesc din când în când  nu înseamnă că voi greşi întotdeauna" şi imediat simţea cum creatura se micşorează la loc.

Dora mai greşea într-adevăr din când în când, dar nu îi mai era frică de asta. Sigur, nu îi făcea plăcere să dea greş şi încerca să facă lucrurile cât mai bine pentru că aşa era mult mai plăcut. Dar nu mai considera o catastrofă teribilă fiecare greşeală şi nu se întrista prea tare din această cauză.

„Acum îmi dau seama că îmi creez singură frica de nereuşite, la fel cum îmi creez singură fantasmele din vis. Şi doar eu însămi am puterea de a micşora acea creatură. De acum încolo, nu mai trebuie să îmi fie frică de greşelile mele."

De ce sa merg la psiholog?

Se estimeaza ca una din trei persoane va avea la un moment dat in viata o problema psihica, iar una din cinci persoane se confrunta in acest moment cu o problema psihica. Recent am vazut o emisiune la tv in care se spunea ca in fiecare zi in Romania sunt diagnosticate 800 cazuri noi de depresie. 75% dintre persoanele cu o problema psihica cer ajutor dupa mai mult de una an, uneori ajungandu-se ca o persoana sa ceara sprijin abia dupa 30 de ani de la debutul problemei. Una din patru familii are un membru care sufera de probleme de sanatate mintala.

Sunt statistici ingrijoratoare care atesta lipsa de informare a oamenilor obisnuiti referitoare la problemele psihice si la modul in care acestea sunt tratatate. In plus o cercetare arata ca inca un procent mare din romani apeleaza la vrajitoare si vraci pentru a “trata” problemele psihice. Iar apelul la specialisti psihologi sau psihiatrii, e de obicei la mult timp dupa debutul problemei, ceea ce de obicei presupune si o durata mai lunga a tratamentului.

       Privita de unii cu admiratie sau curiozitate, de altii cu suspiciune si chiar cu retinere, este cert ca  profesia de psiholog nu lasa pe nimeni indiferent.  Destul de putini stiu ce inseamna, cu ce se ocupa sau ce face mai exact un psiholog. As vrea sa va vorbesc despre cateva  "mituri" referitoare la psiholog, intalnite cel mai frecvent in randul oamenilor obisnuiti.

•      Psihologul este medic si prescrie medicamente: Psihologul este adesea confundat cu psihiatrul si invers. Psihologul este absolvent al unei facultati de psihologie, iar psihiatrul al unei facultati de medicina. Amandoi ajuta omul in suferinta, insa prin mijloace diferite. Psihiatrul este medic si poate prescrie medicamente, spre deosebire de psiholog care ajuta omul prin alte tehnici terapeutice.  Cu ajutorul psihoterapiei, acesta poate ajuta persoana cu probleme de relationare, cu tulburari de personalitate, afective (depresii, anxietate, fobii, etc), cu tulburari de somn, de alimentatie, cu probleme de adaptare, etc. Psihologul isi ajuta clientul sa se cunoasca mai bine, sa se dezvolte personal si sa isi mobilizeze resursele interne, pe care, uneori nici acesta nu intuieste ca le are. In fiecare om exista un potential enorm ce merita exploatat.

•      Doar nebunii se duc la psiholog: Persoanele care apeleaza la psiholog sunt oameni obisnuiti, normali, care trec prin perioade dificile: stari depresive, doliu, divort, dependente de orice natura sau care pur si simplu sufera. In tulburarile grave este bine sa se urmeze atat un tratament medicamentos recomandat de psihiatru, cat si un proces de psihoterapie impreuna cu un psiholog.

•      Psihologul da sfaturi:  Psihologul nu va da niciodata sfaturi si nu ii va spune clientului ce decizii sa ia. Psihologul il va ajuta sa ajunga mai repede la raspunsul care se afla in interiorul sau.  Unul din principiile fundamentale ale psihoterapiei se refera la faptul ca omul in suferinta, este singurul expert al problemei sale. Psihologul nu iti va spune niciodata ca ar fi bine sa divortezi sau sa iti schimbi locul de munca, etc. De astea se ocupa prietenii…

•       Decat sa ma duc la terapie, care poate dura foarte mult, mai bine iau niste pastilute cu efect imediat: Exceptand bolile psihice, pastilele recomandate de psihiatru pentru problemele de adaptare la exigentele vietii amelioreaza doar simptomele, insa nu si cauzele. Cele mai multe dintre aceste probleme se origineaza in trecutul persoanei.  O pastila, oricat ne-am dori, nu rezolva conflictul din trecut.          

In concluzie, de ce ar trebui sa mergem la psiholog? In primul rand pentru a intelege ce se intampla si a nu lasa problemele sa se amplifice. In foarte multe probleme de ordin psihic sunt implicate niste cercuri vicioase, in care elementele principale sunt starile noastre negative. Cu cat mentinem mai mult aceste cercuri vicioase cu atat starea noastra este mai puternic afectata. Cu cat cerem sprijin mai repede cu atat avem ocazia “sa spargem” aceste cercuri inainte de a ne afecta foarte puternic viata personala, viata profesionala si relatiile cu cei din jur. In al doilea rand pentru ca un psiholog ne poate ajuta sa gasim strategii eficiente de a face fata emotiilor negative, fie ca e frica, ingrijorare, furie sau tristete.